MENIU

Donald Trump,cel mai costisitor președinte.De ce are nevoie Secret Service de un surplus de fonduri

Secret Service a solicitat fonduri suplimentare în valoare de 60 de milioane de dolari pentru anul viitor, oferind o estimare precisă privind creșterile costurilor de deplasare și protecție pentru președintele Donald Trump. Se pare că familia Trump nu a renunțat la stilul său de viață extravagant, iar agențiile interne se conformează acestei situații, afirmă The Washinton Post.   

Conform documentelor, o parte a solicitării bugetare ce va fi alocată către Secret Service pentru anul viitor reprezintă agenții însărcinați cu paza întregii familii a președintelui, inclusiv programele lor de călătorie, paza locuinței din Manhattan, care se întinde pe trei etaje, unde locuiește Prima Doamnă, Melania Trump, alături de fiul lor, Baron, precum și alte obligații.

Documentul revizuit de publicația Washington Post nu indică o comparație a noilor cereri de buget pentru finanțarea nevoilor foștilor președinți, iar astfel de cifre nu sunt informații publice. Serviciul Secret și Departamentul de Securitate Internă, care supraveghează Agenția de protecție, au refuzat să dezvăluie detalii ale costurilor defalcate, susținând că aceste cifre sunt  confidențiale.