MENIU

De ce apare, de fapt, balonarea? Iată care este cel mai bun remediu 100% natural

<p>Trei metode simple prin care poţi scăpa de baloare</p>

Balonarea apare ba când combinăm la un mod nefericit alimentele, ba când avem intoleranţe alimentare sau, pur şi simplu, din senin. La femei, balonarea poate să apară odată cu sindromul premenstrual, însă dispare odată cu venirea menstruaţiei. Oricum am da-o, balonarea reprezintă un disconfort destul de mare care ne strică dispoziţia pentru de a mai avea cine ştie ce activităţi fizice, mai ales că ea vine însoţită şi de flatulenţă.

Balonarea abdominală poate fi şi semnul unor suferinţe acute sau cronice, astfel că dacă problema devine una constantă trebuie să mergi la medic. Dacă ea este doar pasageră, atunci o poţi trata cu remediile de mai jos.

Care sunt cele mai rapide remedii pentru balonare?

1. Întinde-te pe pat

Dacă eşti acasă, întinde-te pe pat şi relaxează-ţi muşchii, în acest fel presiunea din stomac şi intestine va dispărea. O altă poziţie bună de diminuare a disconfortului dat de balonare este cea în patru labe, că şi când ai caută ceva pe sub pat. Se pare că această poziţie favorizează eliminarea silenţioasă a gazelor.

2. Bea un ceai verde, de muşeţel, mentă sau ghimbir

Aceste ceaiuri au efect antiinflamator şi îţi calmează durerile de stomac. De asemenea, ajută la reducerea gazelor din stomac şi intestine, ajutându-te să scapi de balonare.

3. Bea un pahar de apă călduţă cu lămâie

Dacă bei puţină apă caldă cu lămâie după masă, o să observi că dispare orice urmă de balonare. Plus de asta, dacă bei apă cu lămâie dimineaţă, te asiguri că nu o să ai această senzaţie când ţi-e lumea mai dragă. Nu degeaba consumă fotomodelele apă plata cu lămâie.

4. Bea apă cu puţin oţet de mere

Nutriţioniştii recomandă că în situaţiile de balonare să bei o jumătate de pahar de apă în care să amesteci o lingură de oţet de mere. Oţetul de mere stimulează producerea de acid gastric care te ajută să digeri mâncarea mai uşor.

5. Mănâncă puţin usturoi

Mai bine să miroşi a usturoi decât să ai gaze. Usturoiul are proprietăţi de stimulare a sistemului gastric şi ajută la eliberarea azelor şi la diminuarea disconfortului dat de balonare.

Sursa: dietetik.ro