De ce apar punctele de grăsime pe faţă. Când ar trebui să te îngrijorezi
Acele mici umflături albe, cunoscute și sub numele de milia, reprezintă chisturi pline de keratină sau, pur și simplu, mici globule de proteine aflate sub piele. În general, există două tipuri de astfel de puncte. Cele primare rezultă din glandele uleioase care nu s-au dezvoltat complet sau corect, iar cele secundare rezultă din traumatisme ale pielii.
Doar pentru că ai aceste umflături albe pe față, nu înseamnă că ai acnee. Milia sau aceste bile de proteine aflate sub piele nu au pori sau o gaură prin care să poată ieși. Capetele albe reprezintă excese de grăsime și mizerie prinse într-un folicul de păr, astfel înfundând porii.
Exfolierea pielii sau îndepărtarea celulelor moarte ale pielii cu un produs abraziv sau chimic este benefică. Dar curățarea severă a feței cu săpunuri și produse chimice prea des poate crea de fapt punctele de grăsime de pe față. Pentru a evita acest lucru, amintește-ți că exfolierea blândă ajută la prevenirea acumulării de celule moarte ale pielii, care ar putea să îți înfunde porii, scrie eva.ro. Această exfoliere ușoară ajută la ameliorarea punctelor de grăsime, deoarece stratul de piele devine mai subțire, cu ajutorul unei exfolieri frecvente și totuși delicate. Pe scurt, îți poți exfolia pielea pentru a preveni apariția punctelor de grăsime, nu pentru a le trata.