MENIU

De ce apar cârceii şi cum se poate scăpa de ei

De ce apar cârceii şi cum se poate scăpa de ei

Crampele musculare pot apărea atât în perioadele de efort fizic intens, cât şi în timpul somnului. Cârceii apar mai ales din cauza deshidratării şi a lipsei unor minerale precum calciul, magneziul şi potasiul. Cele mai afectate de crampele musculare sunt membrele inferioare.

 Deşi nu sunt o problemă gravă, cârceii, contracţii involuntare şi dureroase ale muşchilor, pot crea neplăceri mai ales dacă persoana afectată se află la volan sau dacă înoată.

Cei mai expuşi crampelor musculare sunt persoanele active, care depun efort fizic susţinut (sportivii), cele supraponderale (kilogramele în plus apasă asupra muşchilor) şi cele care au o circulaţie sanguină deficitară. Riscul de a suferi astfel de spasme este mare şi la vârstnici, în cazul lor fiind cauzate de atrofierea muşchilor. Şi statul îndelund pe scaun, picior peste picior, şi purtarea tocurilor înalte favorizează apariţia crampelor musculare.

La gravide, cârceii apar din cauza schimbărilor hormonale specifice acestei perioade.
Crampele nu necesită tratament specific, însă dacă apar fecvent şi sunt dureroase, este nevoie de consult medical. În unele cazuri, ele pot ascunde boli neurologice, insuficienţă circulatorie periferică sau dezechilibre hormonale.

Deshidratarea, factor de risc

La persoanele active, se pierd mai multe lichide şi săruri minerale prin transpiraţie. Acest lucru afectează echilibrul normal al electroliţilor la nivelul muşchilor, cauzând spasme. Şi carenţele de calciu, magneziu şi potasiu, minerale necesare pentru muşchi, pot antrena apariţia cârceilor. O dietă bogată în aceste minerale (lactate, cereale, fructe şi legume) ajută la prevenirea crampelor musculare.

Compresele sunt eficiente

Imediat după apariţia unei crampe, este necesară oprirea activităţii. Muşchiul contractat trebuie masat până la dispariţia disconfortului. Dacă muşchiul este dureros la atingere, se pot aplica unele comprese reci, care vor ajuta la relaxarea acestuia, iar pentru detensionarea muşchiului se pot pune comprese calde, care ajută la restabilirea circulaţiei sanguine în zona afectată.

Sursa: clicksanatate.ro

Mai multe articole despre:
picior talpă cârcei