De ce a avut Joe Biden o PATĂ în frunte, la Varșovia. Misterul, dezvăluit de un preot - FOTO
Unul dintre detaliile care a stârnit o amplă discuție publică, după summit-ul B9 de la Varșovia, a fost cea legată de pata întunecată pe care avut-o președintele american Joe Biden, chiar în mijlocul frunții. Cele mai frecvente speculații au fost legate de o lovitură în zona respectivă, dar adevărul este cu totul surpinzător.
De fapt, pata întunecată de pe fruntea liderului american era o banală urmă de cenușă, semnul prin care catolici practicanți marchează Miercurea Cenușii, adică începutul Postului Paștelui.
O liturghie de Miercurea Cenușii a avut loc în hotelul din Varșovia în care a fost cazat Joe Biden și a fost oficiată de un preot polonez, care a și explicat originea petei întunecate.
„Astăzi, mă alătur creștinilor din întreaga lume pentru a celebra Miercurea Cenușii. Timpul Postului Mare este un timp pentru reflecție și discernământ și o oportunitate de a ne angaja din nou lui Dumnezeu și unii altora. Să continuăm să păstrăm credința și să privim cu inimile pline de speranță spre Paște”, a scris Biden pe Twitter.
Explicația privind originea petei este cît se poate de plauzibilă, pentru că în fotografiil realizate miercuri seară, Joe Biden nu mai avea nimic pe frunte.