MENIU

De la 1 octombrie, România îndeplinește toate condițiile pentru Visa Waiver. De când ar putea călători românii fără viză în SUA? - VIDEO

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a anunțat marți dimineață că România îndeplinește „toate condițiile tehnice” pentru a intra în programul Visa Waiver. Reprezentatul diplomatic a precizat și când vom putea călători fără viză în Statele Unite.

România îndeplineşte, formal, toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver, a anunţat marţi ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, într-o declaraţie pe Facebook.

"Ieri (luni - n.r.) s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiţie pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicaţii pentru vize din acest an, precum şi pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere", a transmis Muraru.

 



Potrivit ambasadorului, "primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor".

"A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei ţări. Vor exista beneficii importante pentru noi. Călătorind mai uşor, românii vor construi mai multe punţi şi vor putea impulsiona astfel comerţul sau investiţiile. De asemenea, ne aşteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România şi America", a adăugat diplomatul român.

"Alianţa cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă, dar generaţie după generaţie a arătat că prietenia noastră poate fi întotdeauna desăvârşită", a mai subliniat el.