David Popovici, decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român la 17 ani - Ceremonie emoționantă la Cotroceni - VIDEO
Momente emoționante miercuri la Cotroceni. Campionul mondial David Popovici, decorat cu cea mai înaltă distincție a statului - Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler de președintele Klaus Iohannis.
Președintele României, Klaus Iohannis, îi decorează miercuri, 20 iulie 2022, pe sportivul David Popovici și pe antrenorul Adrian Rădulescu, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, începând cu ora 18:00.
Preşedintele Klaus Iohannis a decis să îl decoreze pe sportivul David Popovici cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, ca urmare a performanţelor extraordinare obţinute la Campionatele Mondiale de Nataţie, care l-au plasat în rândul celor mai buni sportivi ai lumii, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, informează Administraţia Prezidenţială.
David Popovici a fost dublu medaliat cu aur în cadrul celei de-a 19-a ediţii a Campionatelor Mondiale de Nataţie de la Budapesta (18 iunie – 3 iulie 2022), impunându-se ca un simbol al tinerei generații de campioni şi contribuind, pe această cale, la afirmarea sportului românesc pe plan internațional.
Totodată, şeful statului a hotărât să-l decoreze şi pe antrenorul Adrian Rădulescu, cel care a fost tot timpul alături de David Popovici, cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în semn de apreciere pentru contribuţia remarcabilă în atingerea excelenţei sportive
„Prin talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate atât în bazinul de înot, cât şi în afara sa, David Popovici a promovat numele ţării noastre în întreaga lume. David Popovici este un model pentru tânăra generaţie şi un veritabil ambasador al sportului, iar energia depusă în slujba afirmării înotului pe plan internaţional reprezintă un câştig uriaş pentru România”, a transmis Administrația Prezidențială.
David Popovici a devenit dublu campion mondial la 17 ani, după ce a câștigat medalia de aur la probele de 100 de metri liber și 200 de metri liber la Campionatele Mondiale de natație de la Budapesta.
David Popovici a cucerit a patra medalie de aur a sa, pe 10 iulie, la Campionatele Europene pentru juniori de la Otopeni. Acesta a cucerit medalia de aur, în finala probei de 100 m liber, cu timpul de 47sec69/100 şi a obţinut al patrulea său titlu continental după cele de la 50, 200 m liber şi ştafeta de 4x100 m liber masculin.