MENIU

Data la care va fi inaugurată noua stație de metrou Tudor Arghezi. Primarul sectorului 4 a făcut anunțul

Data la care va fi inaugurată noua stație de metrou Tudor Arghezi. Foto: Profimedia

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a făcut un anunț important cu privire la data la care cea mai nouă staţie de metrou din București va fi dată în folosință. Această nouă stație de metrou va fi extrem de importantă pentru cetățenii din Sectorul 4, oferind o modalitate rapidă și comodă de transport către celelalte zone ale orașului. 

În mai puțin de trei săptămâni, locuitorii sectorului 4 se vor putea bucura de o nouă stație de metrou. Potrivit lui Daniel Băluță, staţia de metrou Tudor Arghezi și parcarea park and ride de lângă aceasta vor fi inaugurate pe 15 noiembrie.

„Pe 15 noiembrie stația de metrou Tudor Argheși și park&ride-ul aferent vor fi funcționale. Așa cum și dumneavoastră veți vedea, marea problemă a problemelor tehnice pe care le-am avut, le-am rezolvat împreună cu Metrorex și Ministerul Transporturilor. Parcarea este și ea aproape gata. Vom putea găzdui peste 300 de mașini aici”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, în cadrul unei conferințe de presă.  

Pentru început, trenurile vor circula la intervale de 8 minute, apoi din 4 în 4 minute.  

Sistemul de automatizare nu este gata pentru noua stație, iar trenurile vor circula inițial în sistem de pendulă, a anunțat directoarea Metrorex, Mariana Miclăuş.

Dezvăluiri incendiare: Paginile de internet ale Hamas, găzduite de Moscova

„Sistemul de automatizare se află încă în lucru. Circulaţia se va face într-un sistem de pendulă, de la staţia Tudor Arghezi la staţia Berceni, urmând apoi ca preluarea fluxului de călători să se facă de la Berceni, în lung, până la staţia Pipera. (...) Până la sfârșitul anului, ne-am propus ca acest sistem de semnalizare şi automatizare să fie gata, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în lung - Pipera - staţia Tudor Arghezi. Intervalul într-o primă fază va fi de opt minute, urmând apoi să reducem intervalul de circulaţie la patru minute", a afirmat Mariana Miclăuş. 

Planurile edilului de sector nu se opresc însă aici. Băluță intenționează să extindă magistrala M2 până în comuna Berceni. 

„Lucrăm împreună cu CJ Ilfov la studiul de fezabilitate pentru extinderea magistralei M2. De aici vom merge până în comuna Berceni", a anunţat Daniel Băluţă, marţi, cu prilejul unei vizite tehnice efectuate la staţia de metrou Tudor Arghezi.

Noul Cod Rutier, nemilos pentru șoferi: 10.000 de lei amendă pentru o greșeală făcută des în trafic