MENIU

Data ALEGERILOR LOCALE | Orban: ”După perioada de concedii, dar înaintea unei eventuale reveniri a epidemiei”

Guvernul susține că organizarea alegerilor locale ar putea fi la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lui octombrie. 27 septembrie sau 4 octombrie sunt variantele premierului Ludovic Orban.

Premierul Orban a menționat că a ajuns la această variantă având în vedere că este vorba despre o perioadă care va veni după concedii și înaintea unei eventuale reveniri a epidemiei de coronavirus. 

„În urma deciziei Curţii Constituţionale, este clar că e nevoie de o lege pentru prelungirea mandatelor. Problema este legată de data alegerilor. În ceea ce ne priveşte pe noi, ca Guvern, noi am anunţat public de două luni, că noi considerăm o dată potrivită sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie pentru desfăşurarea alegerilor, pentru că e după perioada de concedii, e înaintea unei eventuale reveniri a epidemiei, care este estimată, să spun, după 1 octombrie, după 15 octombrie, şi e o perioadă în care se poate face campanie, astfel încât oamenii să-şi aleagă primarii, consilierii locali, preşedinţii de Consilii judeţene şi consilierii judeţeni în deplină cunoştinţă de cauză, cunoscând programele candidaţilor”, a explicat Ludovic Orban

„Din punctul nostru de vedere, oricare din aceste două date sunt bune. Acum aşteptăm să vedem, pentru că nu am înţeles clar din decizia Curţii cine stabileşte data alegerilor, Guvernul prin hotărâre de Guvern, Parlamentul prin lege, eu nu am înţeles, vă spun sincer. Se pare că a fost o decizie, aşa, că poate şi Guvernul, poate şi Parlamentul, o să vedem motivarea, până nu vedem motivarea nu putem şti cu precizie ce e în deciziile Curţii”, a mai precizat premierul.

Mai multe articole despre:
ludovic orban alegeri