MENIU

Dasaev, principalul suspect în cazul baschetbaliştilor înjunghiaţi la Brăila, rămâne în arest

Dasaev, principalul suspect în cazul baschetbaliştilor înjungiaţi la Brăila, rămâne în arest 

După ce judecătorii de la Tribunalul Brăila au decis luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile pentru Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, avocatul acestuia a anunțat că va contesta decizia la Curtea de Apel Galați.

Contestația împotriva măsurii arestării preventive a ajuns la Curtea de Apel Galați, termenul de judecată fiind stabilit astăzi, 24 septembrie. Magistrații gălățeni au respins contestația formulată de inculpat și au menținut arestul preventiv pentru Daniel Gabriel Husein, așa cum s-a stabilit la Tribunalul Brăila. 

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Husein Daniel Gabriel împotriva încheierii de şedinţă din data de 18.09.2018, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 1901/113/2018 al Tribunalului Brăila. În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă pe contestatorul-inculpat Husein Daniel Gabriel la plata către stat a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24.09.2018”, se arată în comunicatul Curții de Apel Galați.

 

Noi dezvăluiri în cazul baschetbaliştilor americani înjunghiaţi la Brăila. Ce a declanşat conflictul

Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, este acuzat de comiterea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, port și folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice, în urma altercației produse în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2018, când doi baschetbaliști americani au fost înjunghiați într-un club din Brăila. 

 

 

Realitateadebraila.net

Mai multe articole despre:
Brăila înjunghiere baschetbalişti Dasaev