Darius Vâlcov a fost adus în România, după ce a fost extrădat din Italia. Cum arată acum fostul ministru - VIDEO
Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov a fost adus în România, luni după-amiază, după ce a fost extrădat din Italia. Vâlcov a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare într-un dosar în care a fost trimis în judecată în mai 2015.
Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv de către instanța supremă la șase ani de închisoare într-un dosar în care a fost trimis în judecată în mai 2015 și în care fusese condamnat în prima instanță la opt ani de închisoare.
Curtea Supremă din Italia a admis săptămâna trecută extrădarea acestuia în România, unde are de ispăşit 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.
Vineri, Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, anunţa că extrădarea lui Vâlcov e chestiune de zile.
„Tot ce avem proceduri în curs, nu epuizate, vom fi activi ca şi în acest caz. Avem un magistrat de legătură în Italia, care pe tot ce înseamnă cazuri active se va ocupa şi ne va ţine la curent. Ministerul Justiţiei a avut un rol activ în toată această perioadă iar cooperarea judiciară în materie penală cu Italia în acest caz (Vâlcov – n.r.) a fost foarte bună.
Din punctul meu de vedere, indiferent de nume, indiferent că îl cheamă Vâlcov, Popescu sau Ionescu, persoanele condamnate care au ales temporar altă jurisdicţie pentru executarea pedepsei se întorc în România şi execută pedeapsa în sistemul penitenciar românesc. Deci nu avem niciun fel de ezitare în a aplica aceaşi măsură, acelaşi tratament oricărui fugar”, a declarat Alina Gorghiu.
În mai 2023, Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv de către instanța supremă la șase ani de închisoare într-un dosar în care a fost trimis în judecată în mai 2015 și în care fusese condamnat în prima instanță la opt ani de închisoare.