Mesaj special al Patriarhului Daniel: Învierea lui Hristos, slava iubirii Preasfintei Treimi (VIDEO)
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, a transmis mesajul pastoral clerului şi credincioşilor, cu ocazia Sărbătorii Învierii Domnului În mesajul său, capul Bisericii Ortodoxe, acordă un amplu spaţiu mesajului unionist, în anul centenarului.
"Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, vă îndemnăm să aduceți, prin cuvânt şi faptă bună, bucurie şi lumină în sufletele celor orfani, bolnavi, bătrâni, săraci, îndoliați şi singuri, ca să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat pentru mântuirea lumii este izvor de lumină, de pace şi de bucurie. Să nu uităm nici pe românii care se află printre străini, ci să ne rugăm pentru sănătatea şi mântuirea lor, în comuniune frăţească," se spune în mesajul publicat de agenţia basilica.ro.
Mesajul aminteşte şi de de importanţa istorică a anului 2019. "Este, în mod deosebit, un an al recunoștinței şi al comuniunii românești, deoarece serbăm 100 de ani de la Marea Unire (1918) a poporului român într-un stat unitar, după Primul Război Mondial. Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2018 să fie Anul omagial al unității de credinţă şi de neam, precum şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, în Patriarhia Română."
"Anul acesta este, așadar, un prilej binecuvântat de a lucra mai intens pentru cultivarea unității de credinţă apostolică, primită de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, care este şi ocrotitorul Catedralei Mântuirii Neamului.(...)
Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!" se încheie mesajul patriarhului Daniel.