Daniel Dăianu, la Realitatea PLUS: Inflația în România e înaltă și am putea să pierdem stabilitatea leului
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a vorbit, miercuri seară, la Realitatea PLUS despre deficitul bugetar al României, în contextul în care CE a cerut că România să se încadreze sub ținta de 3% până la finalul anului 2022.
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a vorbit, miercuri seară, la Realitatea PLUS despre deficitul bugetar al României, în contextul în care CE a cerut că România să se încadreze sub ținta de 3% până la finalul anului 2022. Dăianu a explicat că politicienii trebuie să ia măsuri pentru a nu se ajunge la o situație economică similară cu cea din 2009-2011, când s-au tăiat salarii.
Mai mult, Daniel Dăianu a avertizat că ”inflația în România e înalta și am putea să pierdem stabilitatea leului”.
”Situația bugetului este foarte complicată, suntem singura țară care intră in procedura de deficit excesiv. Numai două state membre UE au scăpat in deceniul de groază, al crizei economice, Estonia și Suedia (...) Nu trebuia să ajungem în asemenea situație. Este un cocktail foarte nenorocit. Noi mai avem și situație bugetară extraordinar de complicată. Dacă America își permite o bazookă monetară, ce a făcut FED-ul... (...) Din păcate, România nu-și permite. Noi nu avem o bazooka, BNR nu-și permite să coboare rata de poliitică monetară, nu-și permite să ușureze condițiile monetare pentru că ar pune presiune suplimentară pe leu. Și leul trece printr-o perioadă foarte dificilă din cauza dezechilibrelor externe. Și ce să mai vorbim despre stimuli fiscali?! (...) În 15 septembrie se va vedea care sunt măsurile adoptate de România, că va fi guvernul din alegeri anticipate, că va fi alt guvern...
CE are o analiză, un raport, care este o recomandare semnată de comisarul Gentiloni (comisarul pentru economie - n.red.) care spune că România nu a respectat prevederile tratatulu ide funcționare, deficitul este foarte mare. Deficitul nu a fost respectat, am avut o perioada de doi ani în care nu ar fi trebuit să ajungem la 3%. Am adăugat presiuni suplimentare pe partea de cheltuieli.
Ce trebuie să înțeleagă politicienii? Și cei de la putere, și cei din opoziție, în opinia mea, oricine va fi în 2020 la butoane și va trebui să ia măsurile va trebui să facă în așa fel încât să nu doboram bugetul public, astfel încât să nu luăm peste nu mult timp măsuri de o duritate cum au fost luate în 2009-2011. Au fost tăiate salarii, a fost ridicat TVA, de la 19 la 24%. Este cel mai costisitor pentru cei mai neajutorați, pentru că s-ar stimula inflația.
Inflația în România e înalta, ca și in Ungaria, Polonia. Și am putea chiar să pierdem stabilitatea leului. Răspunderea este foarte mare. Nimeni , cred, nimeni cu capul pe umeri, un om rațional, și există forțe de contrapondere de raționalitate în societatea românească care pot să stopeze o prostie, să oprească o prostie. N-are cum să se ajungă, pentru că deficitele ar fi prea mari, ne-ar sancționa piețele”, a declarat Daniel Dăianu în cadrul emisiunii ”Legile Puterii”, la Realitatea PLUS.