MENIU

Daniel Baciu: „Toate pensiile vor fi indexate cu 100% din rata inflației! Vor ajunge la fel la un moment dat”

Daniel Baciu: „Toate pensiile vor fi indexate cu 100% din rata inflației! Vor ajunge la fel la un moment dat”

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a declarat în exclusivitate la Realitatea PLUS că toate pensiile vor crește începând cu 1 ianuarie 2025. Potrivit acestuia, noua lege a pensiilor prevede un mecanism clar de indexare, care va asigura majorarea pensiilor anual, în funcție de rata inflației și de creșterea economică. 

„În momentul când vom avea indexarea, la 1 ianuarie, cu rata inflației și indexarea și la 1 ianuarie și pe fiecare an, ele vor ajunge la un moment dat toate la fel, la aceeași contributivitate egală vor fi pensii egale în plan, dar nu se poate face dintr-odată, imediat de la 1 septembrie lucrul acesta. Dacă făceam lucrul acesta, efortul nu mai era de 10 miliarde, probabil că era de 50 de miliarde, numai pe 4 luni de zile.

Acum lucrurile sunt foarte clare în lege, obligatoriu, în luna ianuarie, toate pensiile vor fi indexate cu 100% din rata inflației, la care se mai adaugă și câștigul salarial mediu brut pe economie, încă 50%, cei 2 indicatori sunt foarte clari, foarte transparenți, care ne comunică INS”, a spus Daniel Baciu, la Realitatea PLUS.

Daniel Baciu de la Casa de Pensii, răspuns la criticile lansare de sindicate: Deciziile de recalculare NU TREBUIE contestate în instanță - VIDEO

Mai multe articole despre:
pensii indexare inflatie baciu