Daneza Wozniacki, care poate să fure locul 1 WTA de la Halep, calificată în finala de la Melbourne
Jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, cea care poate deveni nr.1 mondial dacă obține o performanță mai bună decât Simona Halep la Australian Open, s-a calificat în finala feminină a Openului Australiei, învingând-o pe belgianca Elise Mertens.
Jucătoarea daneză Caroline Wozniacki s-a calificat, joi dimineața, în finala feminină a Openului Australiei, învingând-o pe belgianca Elise Mertens.
Jucătoarea scandinavă s-a impus în două seturi, scor 6-3, 7-6.
Simona Halep are un parcurs excelent la Australian Open, iar francezii de la L'Equipe o vedeau favorită în duelul din semifinale cu Angelique Kerber. Jurnaliștii francezi au fost impresionați de jocul Simonei cu Pliskova și de victoria categorică a jucătoarei noastre.
"Numărul 1 mondial nu a avut nicio problemă în a trece de Karolina Pliskova pentru prima semifinală din carieră la Melbourne. Conştientă că nu va avea decât 24 de ore de recuperare înaintea semifinalei, Halep a petrecut mai puţin de o oră şi 15 minute pe teren", a scris sursa citată.
Simona Halep s-a calificat în semifinalele Australian Open, după ce a învins-o în sferturile de finală, cu scorul de 6-3, 6-2, în 72 de minute, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 6 WTA.