MENIU

Danemarca AMÂNĂ reintroducerea vaccinului AstraZeneca în campania de imunizare - se fac studii suplimentare

Vaccin AstraZeneca. Foto: Profi Media

Autoritățile din Danemarca mai așteaptă trei săptămâni pentru a lua o decizie în privința reintroducerii vaccinului anti-Covid AstraZeneca/Oxford în campania de imunizare. Serul a fost suspendat în urma unor suspiciuni privind riscul de formare a cheagurilor de sânge după administrare.

Danemarca a fost una dintre primele ţări din Europa care a suspendat temporar utilizarea vaccinului, în urmă cu două săptămâni, după raportarea unor cazuri de cheaguri sangvine înregistrate în rândul unor persoane imunizate. 

Deși, după recomandările formulate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), cele mai multe dintre țările care au suspendat vaccinul au revenit asupra deciziei, autoritățile din Danemarca au transmis că așteaptă încă unele rezultate, a relatat postul TV 2.

Agenția Europeană a Medicamentului NU EXCLUDE riscul de coagulare a sângelui după administrarea vaccinului AstraZeneca

Joi dimineață, Guvernul danez a înştiinţat Parlamentul de la Copenhaga în legătură cu prelungirea suspendării acestui vaccin. Potrivit sursei citate, suspendarea a fost prelungită întrucât autorităţile daneze aşteaptă încă rezultatele unor analize suplimentare ce vizează o posibilă legătură între vaccin şi cheagurile sangvine.

În cursul zilei de joi este așteptat un anunț oficial din partea Agenţiei Daneze pentru Sănătate, potrivit presei. 

AstraZeneca - Noi rezultate despre eficiență - Procentul este mai scăzut decât se credea inițial

Incertitudinile legate de posibilele efecte secundare au redus și încrederea populației în vaccin. Un sondaj recent arată că o treime dintre danezi ar refuza inocularea cu acest ser, potrivit Agerpres.