MENIU

Dâncu: Pasivitatea noastră naște un sentiment de abandon în rândul multor români din Transilvania

Împăciuitorismul nostru tradițional hrănește extremismul lui Orban și al echipei lui. Cum odinioară Chamberlain și aliații au stimulat expansionismul hitlerist, acum noi refuzăm ocaziile de a afrima poziții ferme, iar Orban și gașca lui nu văd nicio limită, împing continuu spre renașterea unor aspirații autonomiste ale maghiarilor din Harghita și Covasna, scrie Vasile Dâncu, pe blogul său.

Pasivitatea noastră naște un sentiment de abandon în randul multor români din Transilvania, români care se vor radicaliza în lipsa unei insecurități generate de sentimentul că statul român nu face nimic atunci când ungurii vin prin Ardeal cu programe care caută să stimuleze loialitatea față de Budapesta și totodată nesupunerea civică față de statul român. Amintirea celor patru ani de hortysm este încă vie în Ardeal, spune Dâncu.

”Când diplomația noastră răspunde palid unor gesturi de agresiune simbolică arată pe plan internațional că România este un stat slab, ușor de șantajat sau blocat, dincolo de reguli și tratate, iar ceea ce se întâmplă cu intrarea noastră în Schengen este deja o dovadă că nu suntem respectați”, a scris acesta, pe blog. 

În opinia sa, nu este normal să acceptăm că minoritatea maghiară, reprezentată în Parlament, cu secretari de stat și directori în ministere, chiar și acum când nu este formal în coaliția de guvernare, este supra-reprezentată de Orban Viktor dintr-o altă capitală.

”Asupra UDMR a existat mereu o presiune de la Budapesta, nu întotdeauna convenabilă pentru liderii maghiari, dar acum se depăsește măsura, iar udemeriștii își pierd susținerea populației pe care o reprezintă, în favoarea lui Orban care pare astfel mai decis, mai puternic, mai ”ungur”. Este normal ca pe măsură ce se apropie alegerile și maghiarii noștri să se îmbățoșeze și să practice o politică mai aproape de extremism decât și-ar dori”, a afirmat Dâncu.

 

Citește continuarea pe vasiledancu.blogspot.ro.

Mai multe articole despre:
maghiari Dâncu Orban