Dăncilă s-a răzgândit! "Nu votez la referendum, Iohannis îl foloseşte în interesul lui"
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri seară, că a decis să nu voteze la referendumul convocat de Klaus Iohannis. Şefa guvernului a provocat un adevărat cutremur intern în PSD, în urmă cu două zile, când a declarat că va vota şi la referendum, în contradicţie cu mesajele liderilor social-democraţi de boicotare a consultării populare.
"După cum știți, eram pregătită să votez la referendum. Nu pentru că aș fi fost de acord cu domnul Iohannis, ci pentru că sunt un om al dialogului, care a dovedit, de fiecare dată, deschidere pentru a asculta argumentele tuturor. Ultimele intervenții publice ale președintelui au arătat că acțiunile domniei sale nu au nicio legătură cu binele românilor și al României, ci doar cu interesele politice ale partidului pe care il reprezintă și cu ambițiile sale personale care l-au îndepărtat total de la rolul său constituțional!
Acțiunile părtinitoare ale președintelui Iohannis din ultimul timp denotă disperare în speranța că mai obține un mandat! Am fost in teritoriu si am vorbit cu oamenii. Românii s-au săturat de scandal, ură și dezbinare, românii vor proiecte și soluții. Rămân fidelă convingerilor mele politice și partidului din care fac parte cu mândrie de 23 de ani și vreau să le transmit românilor că nu voi vota la referendum", a precizat Viorica Dăncilă, într-un mesaj făcut public de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.
Dăncilă a confirmat apoi, prin viu grai, decizia, într-o intervenţie în direct, la Antena 3.