Dăncilă nu-i poartă pică lui Dragnea: "El mi-a propus, trebuie să fiu recunoscătoare"
Fostul premier Viorica Dăncilă nu consideră că ar fi fost sacrificată de Liviu Dragnea, pentru că el a susţinut-o să devină prima femeie prim-ministru şi consideră că a avut încredere în ea. Dăncilă afirmă că se cunoaştea de foarte mult timp cu Dragnea, dar nu au fost niciodată prieteni, potrivit news.ro.
”Nu aş putea spune că m-a sacrificat Liviu Dragnea, pentru că într-adevăr, am venit după nouă ani de Bruxelles, am venit de la un salariu bun, de la o recunoaştere la nivel european, dar să nu uităm că totuşi şi Liviu Dragnea şi partidul, în acel moment mi-au propus să fiu prima femeie prim-ministru şi pentru acest lucru trebuie să le fiu recunoscătoare”, a afirmat, luni seară, la A7TV, Viorica Dăncilă.
Fostul premier a precizat că n-a discutat doar cu Liviu Dragnea înaininte de a accepta fotoliul de la Palatul Victoria: ”Erau mai mulţi lideri. Eu am intrat să discut despre susţinerea femeilor, să fie în următorul guvern mai multe femei, de ce nu o femeie vicepremier, iar atunci colegii mi-au spus în acel moment că este nevoie de cineva care să empatizeze cu românii, cineva care să aibă echilibru şi să creeze acest echilibru şi la nivel naţional şi în partid”.
”În momentul în care mi s-a spus că partidul are nevoie ca să mă întorc în ţară şi să preiau poziţia de premier, bineînţeles că am fost onorată, dar în acelaşi timp mi-am dat seama şi de responsabilitatea pe care o am”, a adăugat Dăncilă.