MENIU

Dăncilă: Președintele să arate stenogramele întâlnirii. Sunt uimită de acel comunicat

Premierul Dăncilă, omul lui Dragnea

Agendă încărcată la Parlament în Săptămâna Mare. Premierul Viorica Dăncilă a venit marţi în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterile din cadrul ”Orei Prim-ministrului”. Liberalii i-au solicitat explicații pentru starea actuală a economiei româneşti.

Viorica Dăncilă s-a declarat ″uimită″⁣ de comunicatul transmis de Președinție după întâlnirea pe care au avut-o marţi preşedintele și premierul, precizând că cel mai bine ar fi să fie făcute publice stenogramele întrevederii.

Întrebată la Parlament care sunt concluziile după întâlnirea cu Iohannis, Dăncilă a răspuns: "Sincer, sunt un pic uimită. Am văzut comunicatul domnului preşedinte. Eu sunt uimită de acel comunicat, dar nu vreau să fim în postura de a nu crede ceea ce a scris domnul preşedinte în comunicat sau ceea ce spun eu. Cred că cel mai bine ar fi ca domnul preşedinte să arate stenogramele întâlnirii şi atunci ne-am edifica toţi″.

Chestionată dacă de la Cotroceni s-a minţit în legătură cu întâlnirea, ea a precizat: ″Eu nu pot să îmi permit să spun despre cineva că minte, dar lucrurile nu au stat aşa cum este în comunicat".

Premierul Viorica Dăncilă:

  • ”Am dispus să se efectueze analize economice pentru a răspunde argumentat.  Criticile aduse de Opoziție, în special de PNL, reprezintă un element foarte important în evaluarea activității Guvernului. La baza unei vieți poltitice, publice sănătoase este raportul dintre guvernare și Opoziție.
  • Valoare adăugată în economie în 2017 a fost aproape dublă față de 2016.
  • În ansamblul economiei naținale, banii din creșterea economică - 105,8 miliarde lei. Au două modalități de utilizare - prin intermediul bugetului național și direct de către sectorul privat.
  • Două sunt destinațiile principale care determină creșterea economiei.
  • 57,5 miliarde lei au reprezentat cheltuielile pentru consum, care au fost cu 20 miliarde lei peste cele din 2016; 19,5 pentru investiții, cea mai mare sumă suplimentară de după criză; 10,6 miliarde lei în administrația publică, apărarea națională și menținerea ordinii publice. În 2017 s-au alocat 2% din PIB pentru Apărare ;6,9 miliarde de lei au fost cheltuite pentru Sănătate și Educație.
  • Din cele 94 miliarde de lei PIB creat suplimentar, s-au colectat ca venituri suplimentare în plus 27,9 miliarde de lei, circa 30%. În 2015, veniturile bugetare au fost de 233,8 miliarde de lei, în 2016 de 223,9 miliarde și în 2017 de 251,8 miliarde.
  • Datorită rezultatelor mai bune, în 2017 cheltuielile bugetare au fost cu 34 miliarde de lei mai mari ca în 2016. Pentru prima oară după foarte mulți ani, s-a reușit reducerea cheltuielilor cu bunuri și servicii, cu 300 milioane de lei.
  • Am reorientat creșterea economică pentru îmbunătățirea nivelului de trai fără a afecta indicatorii macroeconomici
  • Câștigul salariului mediu brut a crescut.
  • Programul de guvernare al Partidului Social Democrat a avut parte de la început de o respingere automată din partea adversarilor partidului. (...) Adversarii PSD au pus la bătaie un discurs alarmist pentru a contesta acest program, care vă spun foarte sincer nu a făcut bine României. Este nevoie de mai multă responsabilitate.

Premierul Viorica Dăncilă se declară uimită de ce a spus şeful statului în comunicatul în care critica Guvernul și îi transmite să desecretizeze stenogramele întâlnirii cu ea și ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. "Sunt un pic uimită. Am văzut comunicatul domnului preşedinte. Cel mai bine ar fi ca să arate stenogramele întâlnirii să vedem ce s-a discutat", a spus Dăncilă.

Mistrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, vine cu acuzaţii dure la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, după apariţia unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în urma discuţiilor purtate la Cotroceni.

"Discuţiile care au avut loc la Cotroceni nu prea au nicio legătură cu comunicatul de presă remis, ceea ce mă face să cred că a fost scris înainte. Vreau să îi spun preşedintelui că s-a respectat şi principiul egalităţii, şi principiul predictibilităţii în legea salarizării. (...) Cheltuielile cu salarizarea au crescut şi au însemnat majorări cuprinse între 10 şi 50%. Aş vrea să mai spun că întoarcerea sarcinii fiscale a fost acoperită de majorarea de 25% de la 1 ianuarie 2018 acordată întregului sistem bugetar. (...) La ora actuală e o replică la comunicatul de presă, pentru că acolo s-au discutat multe lucruri care nu apar în comunicat. Nu ni s-a reproşat faptul că legea nu duce la egalizare între diversele tipuri de bugetari pentru că i-am fi explicat", a spus Vasilescu.

UPDATE 16:00 - Premierul Viorica Dăncilă a ajuns în Parlament și va explica, la ”Ora Prim-ministrului”, unde sunt banii din creșterea economică fulminantă a României.

Tot marţi, în plenul Camerei Deputaţilor se va dezbate moţiunea simplă iniţiată de PNL la adresa ministrului culturii, George Ivaşcu. Liberalii îl acuză de neglijenţă în organizarea evenimentelor dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.

Preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, liberalul Gigel Ştirbu, arăta că PSD gestionează defectuos programul pentru celebrarea Centenarului. Votul asupra acestei moţiuni simple este programat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor.

La Comisia pentru controlul asupra SRI, este aşteptat din nou fostul director adjunct al serviciului, Florian Coldea, pentru a clarifica anumite aspecte privind implicarea fostei conduceri a SRI în activitatea unor instituţii ale statului.

Mai multe articole despre:
parlament explicaţii convocare Dancila econonomie