MENIU

Viorica Dăncilă, turneu în Balcanii de Vest. Ce program are premierul

Dancila, în turneu în Balcani

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, va efectua, în perioada 25-27 iulie 2018, un turneu în Balcanii de Vest, care va cuprinde vizite oficiale în Muntenegru şi Republica Macedonia, anunță Guvernul României.

Dialogul politic cu oficialii din cele două state se va concentra pe reconfirmarea relaţiilor bilaterale apropiate, fundamentate pe susţinerea pentru aderarea la UE şi pe asigurarea stabilităţii şi securităţii regionale, arată Executivul.

"În contextul atenţiei deosebite acordate de România relaţiilor cu statele din Balcani, vor fi explorate căile de continuare a dezvoltării bunelor relaţii bilaterale cu aceste două ţări, cu accent pe consolidarea cooperării economice", se mai spune în comunicatul Guvernului.

Un obiectiv major va fi reprezentat de agenda europeană a celor două state, având în vedere importanţa pe care ţara noastră o va acorda regiunii Balcanilor de Vest pe perioada mandatului de Preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru 2019.

De asemenea, va fi analizată situaţia de securitate regională, într-o logică de parteneriat, ţinând cont de recenta invitaţie primită de R. Macedonia de aderare la NATO, precum şi de statutul recent de stat aliat al Muntenegrului.

La Podgorica, în prima vizită oficială a unui prim-ministru al României în Muntenegru, Viorica Dăncilă va avea întrevederi cu omologul muntenegrean, Dusko Markovic, cu preşedintele Milo Djukanovic şi cu preşedintele Parlamentului, Ivan Brajovic.

Va fi analizată situaţia relaţiei bilaterale, stadiul negocierilor de aderare la UE ale Muntenegrului şi posibilităţile de sprijin din partea României, precum şi cooperarea în cadrul NATO.

Vizita la Skopje este, de asemenea, prima la nivel de prim-ministru român în Republica Macedonia de la declararea independenţei acestui stat, în anul 1991. Şeful Executivului român va avea o serie de întrevederi la nivel înalt cu premierul Zoran Zaev, cu preşedintele Gjorge Ivanov şi cu preşedintele Parlamentului, Talat Xhaferi.

Cu prilejul convorbirilor, vor fi examinate oportunităţile de dezvoltare a relaţiei bilaterale şi va fi analizat stadiul parcursului european şi euro-atlantic al R. Macedonia.

Mai multe articole despre:
null