MENIU

Dăncilă a trimis control la metrou ca să vadă cum s-au cheltuit banii

Premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de control la Metrorex, pentru a verifica modul în care s-au  cheltuiţi banii pentru construcţia magistralei de metrou Drumul Taberei- Eroilor. Informaţia apare într-un comunicat al companiei de stat. 

În paralel, şi corpul de control de la Ministerul Transporturilor face o investigaţie.

Asta după ce compania a fost obligată de instanţă să plătească firmei Astaldi, constructorul magistralei, despăgubiri de peste 40 de milioane de euro, pe motiv că ar fi fost încălcate, diverse clauze contractuale, precum predarea unor amplasamente la termen.

În luna martie, Astaldi chiar a blocat conturile Metrorex, pentru a forţa compania de stat să plătească datoria uriașă.

În altă ordine de idei, sindicaliştii de la metrou, conduşi de fostul senator PSD Ion Rădoi protestează în fața ministerului Transporturilor toată săptămână, iar de luni se vor muta în fața guvernului. Ei acuză lipsa investițiilor și a personalului.

Mai multe articole despre:
Dancila