Dăncilă și Dragnea, discurs dublu pe tema referendumului
PSD are limbaj dublu pe tema referendumului pentru familia tradiţională. În țară, premierul Viorica Dăncilă, președinte executiv al social-demoraților, și-a asumat implicarea partidului în consultarea populară. La Bruxelles, în fața social-democrațților europeni, Dăncilă a afirmat exact contrariu, la doar câteva zile după ce susținea sus și tare necesitatea unui asemenea scrutin.
Pe 18 septembrie, în ședința de Guvern în cursul căreia s-a aprobat organizarea referendumului, Viorica Dăncilă afirmat, cu subiect și predicat: "Partidul pe care-l reprezint a decis să sprijine acest referendum, iar această poziţie deschisă, asumată cred că este cel mai adecvat răspuns la o temă importantă cum este cea a familie 06,37
Mai mult, șefa Guvernului a făcut chiar un apel ca toate partidele "să-și asume o poziţie clară faţă de tema propusă pentru acest referendum. "
Pe 25 septembrie, la întâlnirea de la Bruxelles cu liderii social-democrați europeni, Viorica Dăncilă a avut o cu totul altă opinie. "Partidul Social Democrat nu va face campanie. Nu va face campanie. Este obligația tuturor să facă acțiuni care să arate ce înseamnă acest referendum. Dar nu vom face campanie pentru a se lua o decizie sau alta."
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a vorbit și el despre importanța referendumului. "Am decis să organizăm o serie de acțiuni de informare a populației cu privire la tema referendumului din 6-7 octombrie2."