Dan Vasile: Copila din Vaslui, violată, încă o dată, pentru audiență, de presa tabloidă
Copila din Vaslui a fost violată, încă o dată, de nemernicii din presă, de dragul audienței. Ipocriții libidinoși din mass media care, chipurile, vor dreptate pentru victimă, sunt mai oneroși decât cei șapte nemernici penali din zona pauperă Vaslui.
Cazul tinerei violate de șapte nenorociți din Vaslui, lăsați în libertate de nu știu câți alți nenorociți plătiți din banii publici să apere legea, a devenit viral după ce alți nenorociți din mass media au decis, de dragul audienței, să o mai violeze, încă o dată, pe biata copilă, pe motiv că vor să-i facă un bine. Așa au gândit, probabil, și nenorociții imberbi și analfabeți din Vaslui, care au săvârșit crima și acum sunt în libertate. Așa au gândit, probabil, și așa-zișii jurnaliști, fără coloană vertebrală care s-au grăbit să ocupe locul lăsat liber de zoiul Zero TV - DD Senzațional!. În fine, violatorii vor ajunge acolo unde le este locul, adică după gratii, la fel și judecătorii clemenți și corupți. Este treaba instituțiilor statului. Dar pe nenorociții aceștia din presă cine îi pedepsește? După ce copila a fost adusă în direct de Măruță, un singur a lucru a mai rămas de făcut, scursurilor: să le cereți martorilor oculari, adică violatorilor, care își așteptau rândul la orgie, o probă video a monstruozității. Rușine!!!