MENIU

Dan Şova, cercetat penal într-un nou dosar! Ar fi primit 100.000 de euro mită. DNA cere arestarea

Senatorul Dan Șova a fost adus joi cu mandat la DNA, acolo unde a fost audiat într-un dosar de corupție în care este implicat și directorul general al CET Govora. Procurorii anticorupție îl cercetează penal pe Dan Șova în această cauză. Potrivit oamenilor legii, senatorul ar fi primit 100.000 de euro mită. DNA cere Senatului încuviinţare pentru reţinerea şi arestarea lui Şova.

UPDATE. Cererea pentru reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului Dan Şova, care a ajuns vineri la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va fi trimisă Biroului Permanent al Senatului. În şedinţa BP de luni se va decide trimiterea cererii către Comisia juridică a Senatului, care va întocmi un raport, în urma audierii lui Dan Şova, a precizat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, Andrei Alexandru.

UPDATE. DNA cere avizul Senatului pentru arestarea lui Dan Şova

Șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

UPDATE. Procurorii DNA îl cercetează penal pe senatorul Dan Șova pentru infracțiuni de trafic de influență. În același dosar, oamenii legii l-au reținut pe Mihai Bălan, director general al CET Govora, pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Potrivit ordonanțelor întocmite de procurori, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică CET Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Concret, Dan Șova i-a spus persoanei denunțătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistență juridică cu CET Govora SA de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună.

În schimbul acestui serviciu, Șova a pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă.

În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora reprezentată de Mihai Bălan, în calitate de director general, și societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de un an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.

În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar către CET Govora facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate.

În aceeași perioadă, Dan Șova a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasați în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puțin timp după ce societatea de avocați încasa banii de la CET Govora.

În luna decembrie 2012, contractul de asistență juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme Mihai Bălan nu mai ocupa funcția de director general al CET.

În luna martie 2013 Bălan a revenit în funcția de director general al CET Govora.

În cursul lunii mai 2013, între CET Govora și aceeași societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de un an.

În perioada contractuală, Dan Șova a încasat comisionul pentru în total 40.000 euro.

Cercetările efectuate în cauză au evidențiat faptul că cea mai mare parte a banilor primiți de Șova au fost orientați în mod direct către stingerea unei datorii provenită din obligațiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în București.

În sarcina inculpatului Mihai Bălan s-a reținut că acesta, în calitate de director general al CET Govora, a încheiat cu o societate de avocați două contracte și, în perioada ianuarie 2012 – august 2014, a avizat din partea CET plățile efectuate în baza celor două contracte, cu încălcarea dispozițiilor legale, conduită care a condus la vătămarea intereselor legale ale CET Govora și a produs o pagubă patrimoniului societății în cuantum de 1.301,410 lei.

La data de 20 noiembrie 2015, Mihai Bălan urmează a fi prezentat la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.                                                                                                   

UPATE 17.00: Dan Şova a plecat de la DNA. Nu a făcut niciun fel de declaraţii.

Nu este pentru prima dată când Dan Şova ajunge la DNA. Numele său apare şi în dosarul lui Victor Ponta, precum şi într-o anchetă în care erau implicaţi Viorel Hrebenciuc şi Ilie Sârbu.

Conform unor surse, ar fi vorba despre un nou dosar de corupţie în care Dan Şova ar fi suspect. DNA ar putea cere Senatului încuviinţare de începere a urmăririi penale pe numele său, ori de reţinere sau arestare.

În situaţia în care procurorii DNA trebuie să-i aducă la cunoştinţă vreo acuzaţie, în lipsa unui aviz din partea Senatului, nu se poate lua nicio masură preum reţinerea ori arestarea sa preventivă.

Şova a scăpat de două ori de arestare anul acesta. Intâi, în Senat nu s-a întrunit numărul necesar de voturi în favoarea solicitării DNA. Votul a fost reluat, apoi, după o decizie a CCR, însă Senatul a respins cererea de reţinere şi arestare.

Dan Şova a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul Turceni-Rovinari, alături de fostul premier Victor Ponta.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin Cabinet Individual de Avocat "Victor-Viorel Ponta", Ponta a obţinut de la SCA "Şova şi Asociaţii" suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat. Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.