MENIU

Dan Ilie Morega ar fi condus iar, deși are permisul retras! Fostul prefect de Gorj are dosar de cercetare in rem

Dan Ilie Morega ar fi condus iar, deși are permisul retras! Fostul prefect de Gorj are dosar de cercetare in rem

Fostul prefect de Gorj - Dan Ilie Morega, care are dreptul de a conduce retras, după ce medicii au constatat că nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a şofa pe drumurile publice, a fost fotografiat din nou alături de maşina sa, în Bucureşti, în zona Ambasadei Rusiei. Brigada Rutieră din cadrul Poliţiei Capitalei anunţă că, după ce imaginile au apărut în spaţiul public, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare in rem.

În imaginile publicate duminică după amiază pe Facebook de Sunclick se vede fostul prefect de Goj, alături de maşina sa şi stând de vorbă cu doi jandarmi.

Conform Sunclick, imaginile cu Morega au fost surprinse la sediul Ambasadei Rusiei, unde fostul prefect a şofat.

„În urma imaginilor apărute în spaţiul public, poliţiştii Brigăzii Rutiere s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras. În cauză se efectuează cercetări "in rem" sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 335 alin.2 Cod Penal pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, transmite Poliţia Rutieră.

Mai multe articole despre:
morega dosar