MENIU

Dan Diaconescu n-a avut noroc la judecători. A rămas sub controlul judiciar și interdicția de a părăsi țara

Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar / Foto: Inquam Photos

Conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii au decis să menţină controlul judiciar faţă de Dan Diaconescu, măsura urmând să fie verificată cel târziu până la data de 8 iulie.

udecătoria Constanţa a decis, vineri, că fostul patron al OTV, Dan Diaconescu, judecat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, rămâne sub control judiciar, fiind astfel menţinută şi obligaţia ca acesta să nu părăsească ţara.

Conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii au decis să menţină controlul judiciar faţă de Dan Diaconescu, măsura urmând să fie verificată cel târziu până la data de 8 iulie.

De asemenea, instanţa a respins ca neîntemeiată solicitarea apărătorului inculpatului de încetare a obligaţiei acestuia de a nu părăsi ţara.

Decizia nu este definitivă.

În august 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Diaconescu, cercetat sub control judiciar pentru act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, ambele infracţiuni în formă continuată.

Conform procurorilor, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, în jurul datelor de 19 şi 22 noiembrie 2020, a întreţinut raporturi sexuale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti.

Alte infracţiuni au fost comise în staţiunea Olimp şi municipiul Constanţa, susţineau anchetatorii.

"În jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 şi 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa. În jurul datei de 15.08.2021 şi în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 şi 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanţa", se menţiona în comunicatul transmis la acea dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.