MENIU

Dan Barna respinge propunerea lui Dacian Cioloș: Nu renunț la candidatura pentru șefia partidului

Dan Barna a reiterat joi că va candida la alegerile pentru șefia partidului. Precizarea vine după ce copreședintele USR-PLUS Dacian Cioloș i-a propus să se retragă amândoi din competiție pentru a evita o ruptură în interiorul partidului. ”Am muncit la acest proiect patru ani”, a spus vicepremierul. 

Întrebat dacă agreează formula ca atât el, cât şi Dacian Cioloş să se retragă din competiţie, Barna a spus că vrea să meargă mai departe.

”Este întotdeauna o chestiune de mesaj politic. Eu am participat la toate luptele şi la toate confruntările pe care USR-PLUS le-a avut. Intenţionez să merg mai departe, pentru că eu cred foarte mult că USR-PLUS este un partid care pe termen lung va avea un cuvânt greu în politica din România”, a spus copreședintele USR-PLUS. 

Barna a subliniat că are încredere în înţelepciunea colegilor săi: ”Proiectul USR-PLUS este un proiect la care muncesc de patru ani de zile. Este un proiect asumat. Am foarte mare încredere în înţelepciunea colegilor mei”.

Congresul USR-PLUS la care va fi aleasă noua conducere va avea loc la jumătatea lunii septembrie, a mai anunțat copreședintele partidului. Tot atunci va fi definitivată și fuziunea dintre cele două partide.