Dan Barna explică de ce preia Florin Cîțu negocierile pe tema PNRR: Planul trebuie asumat de toată conducerea României
Dan Barna a negat, miercuri, faptul că ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, ar fi făcut greșeli în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Întrebat de ce negocierile vor fi conduse de acum de premierul Florin Cîțu, liderul USR a susținut că plaul trebuie să fie asumat de întreaga conducere a țării.
”Fiind o coaliție și fiind în discuție priorițățile partidelor, e foarte firesc să se ajungă la o decizie centrală. De aceea e necesar să avem susținerea politică pe tot palierul. Vom avea un plan foarte solid și asumat de tot ceea ce înseamnă conducerea României”, a răspuns Dan Barna miercuri, după ce a fost întrebat de ce a preluat negocierile premierul.
Liderul USR a vorbit și despre proiectul privind irigațiile.
”Este o diferență de abordare și viziune a Comisiei Europene față de felul în care România abordează aceste proiecte de irigații. Mesajul este că formula de proiect propusă mai necesită discuții suplimentare. Ministrul va avea o consultare și o prezentare săptămâna viitoare pentru a vedea dacă va fi posibilă modificarea poziției europene”, a mai explicat Barna.
Declarațiile au fost făcute înaintea ședinței de urgență în care liderii coaliției discută despre PNRR. Ședința are loc la două zile după ce ministrul Cristian Ghinea a anunțat că România devansează cu o lună depunerea documentului la Bruxelles.