Dacie Lăstun adusă la RAR pentru omologare. „Bolidul de plastic“ a devenit mașină de colecție
Deși a avut o istorie scurtă, doar 3-4 ani de producție, Dacia Lăstun a fost o apariție însolită pe șoselele comuniste ale României sfîrșitului de veac 80. Fabricată doar cu gândul la reduceri de costuri, Dacia Lăstun a fost un fiasco al industriei auto românești. Dar chiar și așa, se găsesc destui pasionați care să le pună din nou în mișcare.
Inspectorii RAR Vaslui au avut parte zilele trecute de o surpriză plăcută. Un împătimit al mașinilor a recondiționat un vehicul marca Dacia 500 Lăstun și a adus-o pentru omologare.
„Lăstun! Dacia 500 Lăstun. O mașină readusă la viață, una dintre puținele care au avut acest noroc, a fost fotografiată de colegii noștri de la RAR Vaslui. Istoria acestor autovehicule a fost una scurtă, exemplarele fiind fabricate între anii 1988 și 1991, primul lot fiind scos la vânzare la un an de la începerea producției”, remarcă reprezentanții Registrului Auto Român (RAR) pe pagina de Facebook.
Specialiștii vorbesc și despre performanțele micuței mașini, care cântărește sub 600 de kilograme și al cărei motor poate propulsa mașina cu peste 100 km/h, cel puțin pe hârtie.
„Autovehiculul din imagini a fost fabricat în 1989, iar dintre performanțele sale putem menționa motorul pe benzină de 499 centimetri cubi în doi cilindri, care dezvoltă puțin peste 20 cai putere și poate deplasa mașina, în teorie, cu până la 106 km/h. “Fiara de plastic”, așa cum mai este cunoscută printre pasionați din cauza caroseriei din fibră de sticlă.