Dacia recheamă în service mii de autoturisme. Ce probleme au fost descoperite?
Dacia a declanșat o campanie de rechemare în service pentru modelele Sandero și Jogger din cauza unor probleme întâmpinate la transmisia manuală. Campanie se referă atât la vehiculele produse în România, cât și cele produse în Maroc, potrivit publicației franceze L`Argus.
Potrivit publicației, ca urmare a sesizărilor făcute de șoferi de Sandero și Jogger privind unele dificultăți în schimbarea vitezei sau decuplarea, producătorul auto român a pus la punct o campanie de service care poartă codul intern 0EB3.
Jurnaliștii francezi precizează că nu este vorba despre o campanie oficială de rechemare, care în general vizează probleme de siguranță mai grave sau la poluare excesivă. Dacă primiți o scrisoare, nu însemnă că nu trebuie să vă prezentați urgent la un service.
Operațiunea constă in reprogramarea calculatorului de injecție al motorului. La prima vedere, acest lucru nu pare să aibă nicio legătură cu cutia de viteze manuală. Însă producătorul explică faptul că transmisia ar putea fi supusă unui nivel de cuplu necorespunzător, existând riscul de a perturba schimbarea vitezelor.
Operațiunea durează circa 35 de minute. De asemenea, costurile vor fi acoperite de Dacia.