MENIU

Zi mare pentru Dacia. Renault lansează modelul Kayou, de 5.000 euro

Primul pas către modelul ultra low cost, Dacia Kayou

Grupul Renault va lansa miercuri, 20 mai, în India modelul Kayou, cu un preţ sub 5.000 de euro. Francezii intenţionează să vândă şi în Europa acest model, posibil sub brandul Dacia.

După succesul înregistrat cu marca Dacia, grupul auto francez Renault se pregăteşte să coboare şi mai mult preţul prin prezentarea unui mic crossover denumit Kayou destinat iniţial pieţei din India şi care va fi prezentat miercuri, 20 mai, la Chennai (India), potrivit unui articol publicat pe pagina de Internet a postului francez de televiziune TF1.

Conform site-ului Autoplus.fr, modelul de 5.000 de euro ar putea să se vândă ulterior şi pe piaţa europeană, sub brandul Dacia - cel mai probabil se va păstra şi denumirea Kayou.

VEZI AICI CUM VA ARĂTA DACIA KAYOU

Vehiculul care va fi prezentat miercuri face parte din categoria 'ultra low cost', adică sub pragul simbolic de 5.000 de euro, preţul vizat iniţial pentru Dacia Logan, dar care a ajuns să se comercializeze pentru 7.500 de euro.

Crossover-ul Kayou se inspiră din modelul Duster, dar şi din concept car-ul Kwid, prezentat la salonul auto de la New Delhi din 2014.

RENAULT A LANSAT DEJA UN CLIP cu care face teasing pentru maşina lansată miercuri în India:

Cu acest mic model, Renault vizează piaţa auto din India unde în 2014 s-au vândut 2,6 milioane de automobile dar al cărei potenţial este la fel de important ca şi cel al Chinei graţie celor 1,3 miliarde de locuitori.

Grupul francez vrea să bulverseze o piaţă dominată în prezent de Maruti-Suzuki, graţie modelelor Alto, Swift, DZire şi Wagon R, Hyundai (cu modelele i20 şi i10), Mahindra, Honda şi Tata, scrie Agerpres.

Imagini spion cu noua Dacie Kayou de 5.000 de euro pe şosele din Europa

Renault va prezenta vehiculul la uzina sa de la Chennai, inaugurată în 2013, unde în prezent este produs SUV-ul Duster. O eventuală lansare pe piaţa franceză a crossover-ului Kayou nu este avută în vedere momentan.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Mai multe articole despre:
Renault Dacia Dacia kayou