Ocupanții de pe rândul al treilea beneficiază de scaune individuale prevăzute cu o cotieră centrală. Vizibilitatea către exterior este asigurată de un geam lateral de mari dimensiuni care se poate întredeschide, asigurând astfel ventilarea naturală a interiorului.
Fiecare rând de scaune dispune de lumini de plafon dedicate, numărul acestora ajungând astfel la trei în cazul versiunii de 7 locuri. Înălțimea diferită a șezutului scaunelor (+ 55 mm diferență între rândurile 1 și 2 ; + 25 mm diferență între rândul 2 și 3) asigură un plus de confort pentru ocupanții locurilor din spate.
Spațiile de depozitare și reglarea scaunelor
Dacia Jogger dispune de numeroase spații de depozitare, al căror volum util însumează 24 de litri. Printre acestea se numără un torpedo închis, cu un volum de 7 litri, spațiile prevăzute în partea inferioară a ușilor față și spate, în care pot fi depozitate sticle de un litru, un compartiment închis cu volumul de 1,3 litri, precum și șase suporturi de pahare.

Dacia Jogger este un vehicul confortabil. Scaunele au fost profilate pentru a oferi o bună susținere laterală atât pentru șofer cât și pentru pasageri. Scaunul șoferului este reglabil pe înălțime (+/- 35 mm). La rândul său, volanul poate fi reglat pe înălțime (+/- 2.1°) și în adâncime (+/- 25 mm). În funcție de versiune, vehiculul dispune de o cotieră centrală cu un compartiment închis.
Motorizări
Gama este alcătuită din noul motor pe benzină TCe 110 și din motorul cu alimentare mixtă benzină/GPL ECO-G 100. Ambele motoare sunt echipate cu sistemul Start & Stop și sunt conforme normei Euro 6D Full.
Noul TCe 110
Dacia Jogger este echipată cu noul motor pe benzină TCe 110 cuplat cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte. TCe 110 este un motor turbo cu 3 cilindri și injecție directă care dezvoltă 110 CP (81 kW). Blocul din aluminiu contribuie la reducerea greutății. Dispunând de un cuplu de 200 Nm la 2.900 rot./min, acesta este în prezent cel mai puternic motor din gama Dacia Jogger.
ECO-G 100: MOTORUL CU ALIMENTARE MIXTĂ BENZINĂ-GPL Dacia este singurul constructor care, sub denumirea ECO-G, propune motorizarea cu alimentare mixtă benzină-GPL pe toate modelele sale termice Consumul mixt al motorului ECO-G 100 conform ciclului WLTP este de 7.6 L/100km (echivalent cu 121 g CO2/km*). Acestea sunt valori estimative în curs de omologare. Atunci când rulează pe GPL, Dacia Jogger emite, în medie, cu 10% mai puțin CO2 față de o motorizare pe benzină echivalentă. În plus, datorită celor două rezervoare (40 L pentru GPL și 50 L pentru benzină), vehiculul dispune de o autonomie de peste 1 000 km. În funcție de țară, motorizarea cu alimentare mixtă benzină-GPL beneficiază de stimulente fiscale printre care un preț scăzut pentru GPL, absența unui malus ecologic sau a unor restricții de circulație în anumite zone.
O versiune hibridă în 2023
În 2023, gama de motorizări va fi completată de o versiune hibridă. Jogger va fi primul model Dacia care va beneficia de această tehnologie și care va deveni astfel cel mai accesibil vehicul de familie hibrid cu 7 locuri de pe piață. Tehnologia hibridă a modelului Dacia Jogger va fi bazată pe un motor pe benzină de 1,6 L, însoțit de două motoare electrice (un « e-motor » și un demaror de înaltă tensiune), cuplate cu o cutie de viteze multi-mod cu craboți, fără ambreiaj. Frânarea regenerativă, combinată cu capacitatea de auto-încărcare a bateriilor de 1,2 kWh (230V) și cu randamentul cutiei automate asigura ca rularea în oraș să desfășoare aproape 80% din timp în regim electric. Consumul de carburant este astfel diminuat cu până la 40% (față de un motor termic echivalent în ciclu urban, fără schimbarea obiceiurilor de conducere). Alte avantaje : - O tracțiune 100% electrică la demaraj. - O conducere confortabilă datorită transmisiei automate. - O mare simplitate în utilizare, datorită adaptării automate a modului de conducere pentru optimizarea confortului la volan și a consumului
Echipamente de serie
Dacia Jogger vine cu mai multe posibilități de conectivitate: un suport pentru smartphone, un ecran TFT de 3,5” și, în funcție de versiune, până la trei prize de 12 V pentru încărcarea diverselor dispozitive electronice. În echiparea de serie, modelul dispune de limitator de viteze cu comenzi pe volan și de sistem de aprindere automată a farurilor.

Echipamente opționale
În funcție de piață, Dacia Jogger poate fi echipată, opțional, cu scaune față încălzite, cu sistem de climatizare automat cu afișaj digital, card de acces mâini libere cu descuierea de la distanță a portbagajului și cu aprinderea farurilor. La acestea se adaugă senzorii de ploaie cu acționarea automată a ștergătoarelor de parbriz, camera de marșarier, frâna de parcare electrică, senzorul de unghi mort și senzorii de asistență la parcarea cu fața și cu spatele.
Despre Jogger, Lodgy și Logan MCV
Acest nou model ar trebui să înlocuiască atât Lodgy, cât și Logan MCV și va conține elemente de design și tehnologii care au fost puse pe noile generații Logan și Sandero lansate la final de 2020.
Pe 30 august, Dacia a anunțat că noul model se va numi Jogger și va fi disponibil în două configurații: cu 5 și 7 locuri. Dacia spunea că Jogger va fi și o mașină potrivită pentru concedii, dar și pentru ieșirile în natură la sfârșit de săptămână