MENIU

Dacia, cotă de piață de 4% în Europa

Dacia a înmatriculat 59.792 de mașini noi în Europa în luna iunie, în creștere cu 3.9%, în contextul în care piața auto în ansamblu a înregistrat o scădere de 7.9%.

Dacia a continuat să înregistreze o creștere a înmatriculărilor pe piața europeană și în luna iunie, potrivit datelor oficiale publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA).

Astfel, constrcutorul de la Mioveni a înmatriculat 59.792 de unități, în creștere cu 3.9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce cota de piață a fost de 4%, în creștere de la 3.6%, scrie Automarket.ro

Între timp, la nivel european, constructorii au înmatriculat în total 1.491.285 de mașini noi, în scădere cu 7.9%.

La nivelul primelor șase luni, Dacia a ajuns la 316.424 de unități înmatriculate, în creștere cu 10.1% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Între timp, în același interval, piața auto europeană a scăzut cu 3.1%, la 8.426.190 de unități.

În urma acestor performanțe, Dacia ocupă locul 13 în clasamentul mărcilor cu cele mai multe înmatriculări în Europa în prima jumătate a anului. Prima poziție este ocupată în continuare de Volkswagen, constructorul german fiind urmat de Renault și Peugeot.