MENIU

Dacia a fost cea mai vândută maşină din Franţa în 2021 şi s-a clasat înaintea Renault, Peugeot sau Citroën

Dacia FOTO: Facebook Dacia Renault

Dacia a vândut aproape 100.000 de maşini noi persoanelor fizice din Franţa în 2021, învingând în premieră atât Renault, cât şi Peugeot chiar la ele acasa.

Anul acesta, Dacia a vândut francezilor mai multe maşini noi decât orice alt producător. O premieră pentru brandul românesc care reuşeşte astfel sa învingă în special brandul istoric al companiei mamă, Renault, chiar în ţara lui de origine, arată bfmtv.com.  

Concret, cu 99.698 vehicule vândute până la 20 decembrie,Dacia se află în topul vânzărilor către persoane fizice din acest an, conform cifrelor furnizate de Autoways, care a anunţat că aceste cifre nu se pot schimba semnificativ până la 31 decembrie.  

Fenomenul Dacia nu este chiar o surpriză: în 2020 Sandero era deja „maşina preferată a francezilor”, iar marca s-a concentrat mereu pe această piaţă privată. Dar alte modele permit acum mărcii să se impună: SUV-ul Duster rămâne în top 10 al celor mai bine vândute maşini şi confruntă direct Renault Captur, care este totuşi unul dintre cele mai populare modele in Franţa. 

În plus, Spring, primul produs 100% electric al mărcii, a avut, de asemenea, un început comercial promiţător, cu aproape 9.000 de vânzări în acest an numai în Franţa.

 

Mai multe articole despre:
dacia clasament auto dacia renault