MENIU

Dacă te sună un necunoscut și te întreabă „Mă auziți acum?”, închide imediat telefonul!

O nouă fraudă prin telefon face mii de victime, în special în țările din Europa de Vest.

Poliția britanică i-a avertizat pe toți posesorii de telefoane să nu răspundă la întrebarea „Mă auziți acum?” pe care o pun persoane necunoscute cu scopul de a le scurge banii din conturi, scrie Libertatea.ro.

Un simplu „Da” pe care îl spun în răspunsul telefonic îi costă pe mii de britanici toți banii din conturi, scrie The Independent.com.

Avertismentul a fost lansat de instituția Federal Communications Commission (FCC) care a explicat că scopul infractorilor este acela de a înregistra amprenta vocală a unor persoane pe care le au în vizor și ale căror date bancare deja le cunosc.

Mai puțin folosită în România, amprenta vocală a unei persoane ține loc de semnătură fizică sau electronică în contactul cu băncile. Autoritățile din Marea Britanie au primit mii de sesizări și plângeri legate de golirea conturilor bancare.

Mai multe articole despre:
fraudă telefon escrocheriee