MENIU

Dacă faci asta 25 de minute pe zi, îţi poţi prelungi viaţa cu şapte ani

Un nou studiu prezentat la Societatea Europeană de Cardiologie arată că exerciţiile regulate întârzie procesul de îmbătrânire şi că o plimbare de doar 25 de minute în fiecare zi poate prelungi viaţa unui om cu până la 7 ani.

Cercetătorii au declarat că exerciţiile fizice moderate ar putea înjumătăţi riscul de atac de cord pentru persoanele de 50-60 de ani.

Pentru acest studiu, cercetătorii germani au selectat bărbaţi şi femei cu vârstele cuprinse 30 şi 60 de ani şi au fost supuşi unui program riguros de exerciţii fizice. Înainte de asta, aceştia nu făceau sport în mod regulat. Cercetătorii au studiat martori cheie din sânge, iar în doar şase luni au observat că markeri s-au schimbat ajutând la repararea ADN-ului.

“Toată lumea ar trebui să-şi transforme exerciţiile fizice într-o obişnuinţă, să fie incorporate în rutina zilnică. Prin intermediul exerciţiilor fizice omul poate căştiga de la 3 până la 7 ani de viaţă. Sportul este un antidepresiv bun, îmbunătăţeşte funcţia cognitivă şi acum există dovezi că ar putea întârzia apariţia demenţei”, a declarat Sanjay Sharma, profesor de cardiologie la Universitatea St.George Hospitals NHS Foundation Trust, potrivit businessmagazin.ro.

 

Mai multe articole despre:
studiu exerciţii fizice cercetători