Cutremur de peste 5 grade pe scara Richter, în Vrancea - Seismul s-a resimțit în mai multe orașe
Cutremur puternic în România, joi dimineață. Seismul s-a resimțit în București dar și în mai multe orașe din țară.
UPDATE - Magnitudinea cutremurului produs joi dimineață în județul Buzău a fost revizuită din nou la 5.4 grade pe scara Richter.
Magnitudinea cutremurului produs joi dimineaţa, la ora locală 6:50, în judeţul Buzău, a fost revizuită din nou, de la 5,2 la 5,4, potrivit datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
De asemenea, a fost revizuită şi adâncimea la care s-a produs seismul, respectiv 148,8 kilometri.
Conform noilor date, cutremurul a avut în apropierea următoarelor oraşe: 73 km est de Braşov, 72 km nord-est de Ploieşti, 117 km vest de Brăila, 120 km vest de Galaţi şi 122 km nord de Bucureşti.
După înregistrarea automată a cutremurului, INCDFP va face şi o revizuire manuală, care va arăta exact magnitudinea şi adâncimea la care s-a produs seismul din această dimineaţă.
Cel mai mare seism din acest an s-a produs în data de 16 ianuarie 2022 şi a avut magnitudinea de 4,4, în timp ce anul trecut a fost înregistrat pe data de 26 mai un cutremur cu o magnitudine de 4,7 pe Richter.
Acesta este cel mai puternic seism din ultimii doi ani şi jumătate. În 31 ianuarie 2020 a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe Richter în, judeţul Vrancea, la adâncimea de 121 de kilometri. Un cutremur mai mare, cu magnitudinea 5,8 pe Richter, a avut loc în octombrie 2018, în judeţul Buzău.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un cutremur puternic a avut loc în România, joi dimineața. Conform primelor estimări seismul ar fi avut 5.5 grade pe scara Richter, conform datelor publicate pe site-ul oficial al Institutului Național pentru Fizica Pământului. Cifra a fost ulterior modificată la 5.2.
În ziua de 03.11.2022, 06:50:27 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.2, la adâncimea de 140 km.
Cutremurul s-a produs la 69km NE de Ploiesti, 76km E de Brasov, 114km V de Braila, 117km V de Galati, 118km N de Bucuresti, 126km S de Bacau, 148km NE de Pitesti, 183km N de Ruse, 190km E de Sibiu, 206km SV de Iasi.
Cutremurul a fost resimțit nu doar în România ci și în alte 4 țări.