MENIU

Cutremur puternic în Bali - S-au înregistrat mai mulți morți și răniți - Autoritățile sunt în alertă maximă

Cutremur

Trei persoane au murit şi alte şapte au fost rănite sâmbătă într-un cutremur care a avut loc în insula turistică Bali din Indonezia, potrivit Agenţiei de gestionare a catastrofelor, relatează AFP.

Cutremurul, cu magnitudinea 4,8, grade s-a produs la o adâncime relativ mică, la 10 km nord-est de oraşul Banjar Wanasari.

Seismele puţin adânci provoacă în general pagube mai mari decât cele produse la mare adâncime.

Două persoane au murit când seismul a provocat o alunecare de pământ, care a îngropat casa lor din regiunea Bangli.

O altă persoană a murit în oraşul portuar Karangasem, potrivit autorităţilor locale.

Bilanţul victimelor nu ar mai trebui să crească, au precizat sursele.

"Cutremurul de pământ s-a simţit cu putere timp de cinci secunde", a declarat Abdul Muhari, purtătorul de cuvânt al Agenţiei de gestionare a catastrofelor.

Indonezia este în mod frecvent afectată de cutremure sau de erupţii vulcanice, fiind situată în aşa-numitul "Cerc de foc" al Pacificului, unde plăcile tectonice intră în coliziune.

În ianuarie, o sută de persoane au murit în cutremurul de 6,2 grade, produs în insula Sulawesi şi care a distrus numeroase clădiri în oraşul de coastă Mamuju.

Mai multe articole despre:
cutremur bali