Cutremur pe piața imobiliară din România: prețurile proprietăților rezidențiale din orașe sunt supraevaluate
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna ianuarie cu 5,5 puncte până la valoarea de 52,1 puncte. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2025) a scăzut faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 5,57%, cea mai mică valoare din ultimele 20 de luni. 70% dintre analişti consideră că preţurile proprietăţilor rezidenţiale în oraşe sunt supraevaluate.
”Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna ianuarie cu 5,5 puncte până la valoarea de 52,1 puncte. Această situaţie s-a datorat scăderii în principal a componentei de anticipaţii a indicatorului”, anunţă asociaţia.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2025) a scăzut faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 5,57%, cea mai mică valoare din ultimele 20 de luni. Însă, doar 65% dintre participanţi anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni.
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, în jur de 70% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0030 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0416 lei pentru un euro.
“Uitându-ne la sondajul privind riscurile în următorii doi ani, probabil riscul geopolitic în ţările din Europa Centrală şi de Est nu este corect evaluat de către pieţe, putându-se întâmplă corecţii funcţie de evoluţia războiului din Ucraina. De asemenea, în cazul României, incertitudinea fiscală ridicată precum şi anticipaţiile de majoare a fiscalităţii în condiţiile unui defict bugetar ridicat, va avea impact negativ asupra încrederii în economie în următoarele 12 luni”, spune Adrian Codirlaşu, CFA – Vicepreşedinte al Asociaţiei CFA Romania.
Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, cea mai mare parte dintre participanti, 48% anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea 70% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, în timp ce 26% consideră că acestea sunt corect evaluate.
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 este anticipat (valoarea medie a anticipaţiilor) la 5,1%, iar anticipaţiile de creştere economică se situează la 2,9%.
Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 53% în următoarele 12 luni.