MENIU

Cutremur Italia. Doar un român mai este dispărut în Italia. 3 persoane, găsite în viaţă

Cutremur Italia. Bilanţul cetăţenilor români dispăruţi, revizuit

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că doar o persoană mai este dată dispărută în urma cutremurului din Italia din data de 24 august. Astfel, alte trei persoane au fost identificate şi sunt în viaţă.

UPDATE. Potrivit ultimelor informații, în prezent, Ministerul Afacerilor Externe are în atenţie un singur caz pe lista persoanelor de cetăţenie română declarate dispărute în urma seismului din Italia. Toate celelalte 3 persoane de cetăţenie română care figurau anterior ca fiind dispărute au fost identificate și sunt în viaţă.

În urma finalizării tuturor procedurilor, cele două transporturi funerare cu trupurile a 7 cetăţeni români, decedaţi în urma seismului, au pornit în cursul acestei zile către România, urmând să ajungă în ţară în dimineaţa zilei de 30 august 2016.

Costurile de repatriere a trupurilor neînsuflețite au fost suportate integral de Ministerul Afacerilor Externe din Fondul special de urgență aflat la dispoziția ministerului.

MAE a luat legătura cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră română, în vederea facilitării intrării în ţară a transporturilor funerare.

Echipa consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a MAE şi cele două echipe consulare mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna, aflate în zonele calamitate, încă de la debutul crizei, continuă activitatea și demersurile specifice la fața locului până la repatrierea tuturor trupurilor neînsuflețite ale cetățenilor români decedați și până la clarificarea situației persoanei de cetăţenie română declarată dispărută.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 și (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe familiilor cetăţenilor români care şi-au pierdut viaţa în această tragedie şi acordă în continuare întreaga asistență necesară.

Toate celelalte persoane care figurau inițial ca fiind dispărute au fost identificate de către echipele consulare și sunt în viață.

Sâmbătă seara, MAE anunța că sunt 14 cetățeni români dați încă dispăruți.

Până acum, bilanțul cetățenilor români morți în urma cutremurului din Italia se ridică la 11 persoane.

Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, i-a vizitat, la spital, pe toți cetățenii români răniți, precum și pe cei din zonele afectate.

De asemenea, demnitarul român a participat la ceremonia religioasă oficiată de PS Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru victimele tragicelor evenimente și a avut o serie de discuții cu autoritățile locale.

"Reprezentanții Ambasadei României la Roma și ai Consulatului General al României la Bologna sunt în permanentă legătură cu unitățile medicale în care sunt internați cei 6 cetățeni români răniți", precizează MAE.

Mai multe articole despre:
cutremur cutremur Italia români cutremur italia