Cutremur într-o mină din Polonia: Doi mineri morţi, iar alţi şase daţi dispăruţi
Cel puţin şase mineri sunt daţi dispăruţi, în timp ce alţi doi au decedat, după ce un cutremur a lovit mina Rudna, din oraşul polonez Polkowice, informează site-ul agenţiei Reuters.
Un cutremur cu magnitudinea de 4.4 pe scara Richter a zguduit oraşul polonez Polkowice, la ora la ora locală 21:09, conform U.S. Geological Survey. Deşi a fost un cutremur superficial, doar 10 kilometri adancime, acesta s-a resimţit puternic în mina Rudna.
"Erau 16 persoane în zona de pericol. Unii dintre ei au reuşit să iasă", a declarat un purtător de cuvant al companiei, citat de postul privat de radio RMF FM.
Dintre nouă persoane evacuate, una şi-a pierdut viaţa. Echipele ajunse la faţa locului au mai descoperit cadavrul unui alt muncitor în mină.
Trei mineri, care au fost răniţi mai grav, se află acum în spital, starea lor fiind stabilă.
Sursa: mediafax.ro