Cutremur în Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs miercuri după-amiază, la ora locală 14,07, în județul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), potrivit Agerpres.
Seismul s-a produs la o adâncime de 107 kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost: Focșani (34 kilometri), Mărășești (36 kilometri), Adjud (47 kilometri), Covasna (47 kilometri) și Tecuci (51 kilometri).
De la începutul anului, în România au mai avut loc 38 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,6 și 4,1 grade pe scara Richter.
În 2015, cel mai puternic seism, cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter, s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău.
Cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit și la București.