CUTREMUR în imperiul care deţine ProTV. Acţiunile CME au căzut cu 30% într-o singură lună
Acţiunile CME, compania care deţine PRO TV, s-au depreciat cu PESTE 30% într-o singură lună!
Acţiunile grupului Central European Media Enterprises (CME), proprietarul ProTV, au înregistrat o cădere de peste 30%, în doar o lună, potrivit Capital.ro.
Acţiunile listate la bursă ale CME au pierdut peste 10% în ultimele zile, dintre care aproape 6% sunt din ultima sesiune de tranzacţionare.
Conform comunicatului CME, la care a fost şef Adrian Sârbu până în august 2013, grupul a realizat un venit net trimestrial de 135,8 milioane de dolari, în scădere faţă de perioada similară a anului trecut (140,1 milioane de dolari). Pierderea netă trimestrială s-a ridicat la 23,3 milioane de dolari, faţă de cele 32,6 milioane de dolari cât fusese în perioada similară a anului trecut.
Venitul net la 9 luni a fost de 453,1 milioane de dolari, în scădere faţă de perioada similară a lui 2012 când se ridicaseră la 518,7 milioane de dolari.
Pierderea netă la 9 luni a explodat la 173,3 milioane de dolari, faţă de cele 43,3 milioane de dolari, în primele 9 luni ale lui 2012.
Michael Del Nin, co-Chief Executive Officer a declarat că acest nivel de performanţă al companiei este inacceptabil şi că se fac eforturi pentru îmbunătăţirea rezultatelor companiei.
Mandatul lui Sârbu la cârma CME tocmai fusese prelungit până în 2016. Sârbu ar fi urmat să primească acelaşi salariu, de 1,8 milioane de dolari pe an. Mai multe aici.