Cutremur devastator, în Indonezia: 6,1 grade - cel puțin 7 morți și peste 80 de răniți
Un seism cu magnitudinea 6,1 produs vineri în insula Sumatra din vestul Indoneziei s-a soldat cu moartea a şapte persoane şi rănirea altor 85, potrivit unui nou bilanţ oferit de autorităţile indoneziene, care au afirmat că seismul a fost resimţit şi în statele învecinate Malaezia şi Singapore, relatează Reuters.
Cutremurul a provocat panică în rândul locuitorilor care au fugit din clădiri în unele zone afectate şi a condus la evacuări în oraşe situate la aproape 400 de kilometri, în Malaezia.
"Continuăm să monitorizăm situaţia şi sfătuim oamenii să rămână în alertă", a declarat Dwikorita Karnawati, şeful agenţiei de geofizică BMKG din Indonezia, pentru MetroTV. Agenţia a anunţat iniţial o magnitudine de 6,2.
Foto: Profi Media
Agenţia de gestionare a dezastrelor a declarat că şapte persoane au fost ucise şi 85 au fost rănite. Directorul agenţiei a afirmat că unele clădiri, inclusiv o clădire guvernamentală, case şi o bancă au suferit pagube.
Un spital a fost evacuat în West Pasaman, la circa 17 kilometri de epicentru, în timp ce un martor a declarat că locuitorii din alte zone au intrat în panică în momentul în care clădirile au fost zguduite timp de peste un minut.
Foto: Profi Media
"Oamenii au ieşit din case şi birouri. Erau speriaţi. Cablurile se mişcau", a declarat Frans Kiky Nainggolan, un comerciant din provincia Riau, în Sumatra.
Autorităţile din capitala Malaeziei, Kuala Lumpur, au primit apeluri telefonice în legătură cu seismul care s-a resimţit în oraş, deşi nu au fost raportate daune sau persoane rănite.
"Am simţit zguduiturile timp de un minut, două. Am ieşit rapid din clădire, la fel şi persoane de la alte etaje", a afirmat Hilfa Akmal, care locuieşte la periferia capitalei Kuala Lumpur.
Poliţia din Singapore a anunţat, de asemenea, pe Twitter că a primit apeluri de la persoane care au raportat că au simţit seismul, deşi nu au existat informaţii în legătură cu persoane rănite.