MENIU

CUTREMUR de 7 grade în Sichuan: 13 morţi confirmaţi, dintre care 6 turiști

<p><span>Cutremur &icirc;n Vrancea</span></p>
CUTREMUR devastator, de 7 grade, &icirc;n provincia chineză Sichuan: cel puţin 4 morţi, zeci de răniţi
CUTREMUR devastator, de 7 grade, &icirc;n provincia chineză Sichuan: cel puţin 4 morţi, zeci de răniţi

Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a înregistrat, marți seară, în provincia Sichuan, din sud-vestul Chinei, potrivit China Earthquake Networks Center (CENC). 13 persoane au murit, dintre care 6 turiști, iar peste 175 de persoane au fost rănite. 

Mișcarea telurică s-a produs la ora locală 19.20 (13.20 GMT) într-o zonă îndepărtată din Sichuan, nu departe de locul unde un cutremur cu magnitudinea de 8 grade a făcut 87.000 de morți și dispăruți, în 2008.

Epicentrul seismului a fost localizat la 284 de km nord de capitala regiunii Chengdu și la o adâncime de 10 km, potrivit USGS.

Cel puţin 13 persoane au murit și peste 175 au fost rănite. Potrivit autorităților, mai mult de 100 de turiști au fost prinși printre dărămături, iar șase dintre ei și-au pierdut viața, anunță Reuters. Aproximativ 31.500 de turiști au fost evacuați din zona afectată. 

Echipe de salvare au fost trimise în regiunea afectată pentru a începe operațiunile de urgență, potrivit unui comunicat de presă dat de autorități.

Potrivit analizei preliminare a autorităților chineze, aproximativ 130.000 de locuințe au fost afectate, informează AFP.

Autoritățile chineze au decretat cel mai înalt nivel de alertă.

Comisia națională pentru prevenirea catastrofelor a estimat că până la 100 de persoane și-ar fi putut pierde viața, bilanțul bazându-se pe cifre cuprinse în recensământul realizat în 2010 în această regiune muntoasă și slab populată. Seismul ar fi putut de asemenea să provoace rănirea a mii de alte persoane, a completat Comisia, în cadrul unui comunicat publicat pe site-ul oficial.

Mai multe articole despre:
cutremur cutremur china cutremur azi