Cutremur de proporții în Japonia. Epicentul a fost la Fukushima
Un cutremur puternic cu o magnitudine preliminară de 7,1 pe Richter s-a produs sâmbătă în largul coastei de est a Japoniei. Epicentrul a fost în regiunea Fukushima, lovită în 2011 de una dintre cele mai devastatoare mișcări seismice din istorie, soldată cu circa 16.000 de morți.
Cutremul de sâmbătă a avut loc la ora locală 23:08 și a zguduit clădirile din Tokyo.
Nu au fost raportate nereguli la instalația nucleară de la Tokaimura, a transmis radiodifuzorul public NHK, potrivit Rador.
Agenția Meteorologică a comunicat că nu a fost emis niciun avertisment de tsunami.
Cutremurul a avut loc la Fukushima cu doar câteva săptămâni înainte de aniversarea de 10 ani a seismului devastator din 11 martie 2011, cu magnitudinea de 9,1 Richter. Tsunamiul masiv care a urmat a devastat zona și a provocat cea mai gravă criză nucleară civilă de după Cernobîl.
Cutremurele sunt frecvente în Japonia, una dintre cele mai active zone seismice din lume. Acolo se produc aproximativ 20% din cutremurele mondiale de magnitudine 6 sau mai mare.