MENIU

Cutremur de 6,2 grade, în Filipine. Autoritățile, în stare de alertă maximă

Cutremur de 6,2 grade, în Filipine. Autoritățile, în stare de alertă maximă

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a zguduit, miercuri, părţi din sudul Filipinelor, fără a fi raportate pe moment victime sau pagube.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în largul provinciei sudice Sarangani, a precizat Institutul de Vulcanologie şi Seismologie din Filipine (Phivolcs).

Cutremurul a fost resimţit puternic în oraşul General Santos, în municipalitatea Kiamba din provincia Sarangani şi în oraşul Tupi din provincia Cotababato de Sud, potrivit buletinului Phivolcs.

Institutul a avertizat asupra unor posibile replici ale cutremurului şi a îndemnat autorităţile să verifice clădirile şi alte infrastructuri pentru orice semne de avarie, notează agerpres.ro.

Săptămâna trecută, un seism cu magnitudinea 6,4 a lovit provincia estică Sorosogon, fără a fi raportate victime sau daune.

Filipine se află în aşa-numitul "Cerc de foc" al Pacificului, o zonă activă din punct de vedere geologic, afectată în mod regulat de cutremure şi erupţii vulcanice.

Mai multe articole despre:
cutremur cutremur filipine