MENIU

Cutremur de 6 grade pe scara Richter în Grecia. S-a simţit şi la Atena

<p>Cutremur &icirc;n Kefalonia</p>

CUTREMUR GRECIA. Un cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter s-a produs duminică, 26 ianuarie, ora României 15.55 (13:55 UTC) în vestul Greciei, la 290 de km de Atena, potrivit Centrului seismologic euro-mediteranian.

CUTREMUR GRECIA. Cutremurul s-a petrecut în Kefalonia, lângă localitatea Patras, la o adâncime de 24 km şi a fost resimţit şi la Atena.

S-au înregistrat cel puţin patru replici de peste 4 grade pe Richter. Nu s-au înregistrat pagube până la această oră.

"Pentru moment nu a fost semnalată vreo victimă", a declarat pentru AFP un reprezentant al poliţiei locale. Potrivit primelor informaţii, "au avut loc alunecări de teren care au provocat pagube drumurilor", a adăugat el.

Epicentrul seismului, care a avut loc la ora locală 15.55 (15.55, ora României), prezentat ca "foarte puternic" de către Observatorul din Atena, a fost localizat la şapte kilometri de Argostoli, capitala insulei, şi la aproximativ 280 de kilometri vest de Atena, potrivit aceleiaşi surse.

Grecia este una dintre ţările europene cele mai frecvent atinse de cutremure.

Mai multe articole despre:
cutremur cutremur Grecia