MENIU

Cuțit de vânătoare, găsit de jandarmii mehedințeni asupra unui tânăr care participa la un eveniment cultural. La ce era folosită arma: explicație halucinantă

Cuțit de vânătoare, găsit de jandarmii mehedințeni asupra unui tânăr care participa la un eveniment cultural/ Arhivă foto

Descoperire șocantă făcută de jandarmi la un eveniment cultural organizat în Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi. Aceștia au găsit asupra unui tânăr de 18 ani care se afla în zona scenei un cuţit de vânătoare. El le-a spus jandarmilor că are cuţitul asupra sa pentru intimidarea altor persoane, precizând că obiectul îi aparține. Pe numele acestuia a fost deschis dosar penal.

”Joi, 23.05.a.c., în jurul orelor 18.00, jandarmii au observat  în zona scenei amplasate în zona de promenadă Crişan, din municipiul Drobeta Turnu Severin, un tânăr care avea asupra lui, la vedere, un cuţit de vânătoare în lungime totală de 37 cm”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Mehedinţi, care a precizat că incidentul a avut loc la "Zilele elevilor severineni".

Tânărul din Sibiu care și-a ucis iubita a fost internat la psihiatrie! Prietenii rup tăcerea: Nu ni s-a părut normal să-l țina așa de puțin


 
Potrivit sursei citate, întrebat despre provenienţa cuţitului şi motivul pentru care îl poartă asupra lui, tânărul de 18 ani a declarat că obiectul îi aparţine şi îl are asupra sa pentru intimidarea altor persoane.

Trecători atacați cu cuțitul într-un orășel din Elveția. Mai mulți oameni au fost răniți

”Bărbatul a fost îndepărtat din zona scenei, iar în urma controlului corporal efectuat de jandarmi nu s-au găsit şi alte obiecte interzise prin lege.  Pe numele persoanei în cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase. În acest caz, cercetările sunt continuate de către poliţie”, au mai spus polițiștii mehedințeni.